DSC_0483

Bachus la el acasă

În anii din urmă, pe meleagurile Trifeștilor a prins viață un proiect, gândit inteligent, de reluare a unei vechi tradiții care, în urmă cu un secol și mai bine, făcea din mica localitate de pe partea vestică a Prutului, un apreciat furnizor de vinuri pe piața Bucureștiului, a orașului Piatra Neamț, a Iașului și a altor așezări urbane. Putem spune că, prin plantarea celor 135 de hectare cu viță de vie pe Domeniile Lungu, Bachus s-a întors la el acasă.

Bineînțeles, amatorii de vinuri vor să știe mai precis despre ce este vorba. Ei bine, le spunem că aici nu mai că se cultivă planta purtătoare de struguri ci, se și face vinificarea acestora în crama recent construită și dotată cu utilaje în întregime din import, de la prestigioasa firmă italiană CASA GRANDE. Mai multele degustări făcute de specialiști reputați din diverse zone cu profil viticol s-au finalizat nu doar cu aprecieri encomiastice de circumstanță, dar și cu acordarea de medalii de aur soiurilor Saugvinon Blanc, Chardonnay, Traminer, Busuioacă de Bohotin ş.a.

Personalitatea viguroasă a acestor soiuri este dată de modul fericit în care s-a reușit îmbinarea metodelor tradiționale și tehnologia modernă în întregul proces de vinificare a strugurilor.